Ecran LED de peste 80m² pe scena Teatrului Național București, montat în plin festival

De ce a stat ecranul „la tavan” în timpul festivalului?
Pe scena Teatrului Național București am montat un ecran LED de peste 80m² și 5m înălțime, pentru un eveniment comercial multimedia. Toată instalarea a avut loc în timpul Festivalului Național de Teatru, care a durat peste 8 zile, cu spectacole pe aceeași scenă. Ca festivalul să continue nestingherit, am montat ecranul integral într-o fereastră de timp și l-am „depozitat la tavan”, deasupra scenei. Timp de 2–3 zile, spectacolele s-au jucat dedesubt. Am finalizat montajul abia după ultima replică a actorilor. Mai jos sunt ce am constatat la prospecție și cum am rezolvat fiecare situație la montaj.

La prospecție am constatat că…
Așa că la montarea ecranului…
Cât timp ecranul a stat „la tavan”
Ecranul a rămas suspendat deasupra scenei, în siguranță, 2–3 zile, cât timp s-au jucat spectacolele. Între timp am lucrat fără zgomot și fără vibrații, iar o ușă de acces blocată de un decor al festivalului a fost mutată de o echipă specializată în decoruri de teatru. După ultima replică a actorilor, când ultima piesă de decor a ieșit din scenă, am ajutat la eliberarea ei și am finalizat montajul.
Regia video și back-up-ul activ
Am legat ecranul la regia video alocată evenimentului: am integrat semnalele audio-video, am sincronizat fluxurile și am verificat compatibilitatea dintre sisteme. Pentru că pe parcurs se adunaseră mai multe situații neprevăzute, am adăugat și un back-up activ, care asigura continuitatea imaginii dacă fluxul principal avea o problemă. Ecranul a fost gata la timp pentru eveniment.
Ecrane LED pentru scene mari
Configurațiile standard din oferta video-activity au între 2m și 3m înălțime și pornesc de la 3000 lei cu TVA. Pentru scene mari, ca la TNB, unde ecranul a avut peste 80m², construim ecrane mai mari din stocul propriu de 160m². Când sala nu are sistem de suspendare, îl aducem noi. Prețul pentru un astfel de ecran se stabilește în ofertă. Vezi prețurile ecranelor LED. Alte proiecte cu ecrane LED pentru scenă găsești în portofoliu.
Fiecare eveniment are specificul lui
O gală, un spectacol sau un eveniment comercial vin fiecare cu programul, locul de desfășurare și restricțiile lor. Pornim de la tipul evenimentului și de la ce se întâmplă în sală înainte și după el, apoi alegem ecranul potrivit și momentul în care îl montăm. Spune-ne data, locația și ce pregătești și îți propunem cum organizăm totul.